Castelul Rákóczi-Bánffy

Castelul Rákóczi-Bánffy

Construit între anii  1639-1641

 

Date despre monument

Adresa: loc. Urmeniş, nr.206.
Cod: BN-II-a-A-01724, BN-II-m-A-01724.01, BN-II-m-A-01724.02
Datare: 1639–1641, reconstruit ulterior în stil baroc târziu.

Repere istorice:   Localitatea atestată în documente încă din secolul al XIV-lea. În 1638 intră în proprietatea principelui Gheorghe Rákóczi I., care şi-a amenajat aici centrul domeniului Urmeniş–Coroisânmărtin,

   

 

hotărând şi construirea unui conac nou. Noua clădire etajată a fost ridicată între anii 1639–1641, în locul unei clădiri vechi, cu un singur nivel şi cu prispă, construită din nuiele împletite. Arhitectul proiectant al clădirii şi conducătorul lucrărilor de construcţie a fost meşterul din Alba Iulia Mátyás Fundáló, care a mai lucrat şi la construcţiile din Alba Iulia şi Sárospatak (Ungaria) ale principelui. În bogatele surse documentare referitoare la aceste construcţii, pe lângă arhitect, apar şi numele zidarilor, Simon şi János Kőműves, care proveneau din Bistriţa. Din documentele contemporane putem afla, că conacul a fost construit din cărămidă pe fundament de piatră, iar accesul între parter si etaj era asigurată de o scară din piatră, cu coloane. Încăperile parterului erau boltite, iar cele ale etajului erau prevăzute cu tavane plate. Ferestrele de la parter aveau grilaj din fier forjat, iar clădirea era acoperită cu ţigle de tip „coadă de rândunică”. Lucrările de construcţii au fost terminate în anul 1641. După această dată documentele istorice menţionează numai nişte lucrări de reparaţie mai mici şi construirea unor clădiri anexe. 

           La sfârşitul anilor 1640 în vecinătatea conacului a fost ridicată o nouă casă de locuit după proiectele meşterului din Dej, András Kőműves. Construirea acestei clădiri a fost terminată în 1648.

Proprietarul conacului s-a schimbat în vremea lui Gheorghe Rákóczi al II-lea. Prima dată a ajuns în posesia familiei Barcsai, iar după un proces îndelungat devine posesia familiei Bánffy. În anii 1667–1668, în timpul lui Dénes Bánffy, castelul a fost modernizat.

         Inventarul făcut în 1721 din însărcinarea lui György Bánffy, descrie starea castelului şi a clădirilor sale anexe din vremea respectivă. Conform acestei surse, castelul era situat în partea de sud a satului, pe terasa unui deal, aflată lângă un lac de dimensiuni mai mici. Clădirea era înconjurată de un gard, care pe partea ei estică avea o poartă cu două intrări, flancate de stâlpi construite din piatră cioplită. Deasupra porţii era amenajată o încăpere din care vegheau paznicii incintei. De-o parte şi de alta a încăperii paznicilor se afla temniţa, casa chelarului şi încăperea mai mică a darabonţilor, împletită din nuiele. Cele două clădiri ale castelului erau în mijlocul curţii. Clădirea denumită „palatul de piatră” („kőpaloták”) poate fi considerată cu siguranţă nucleul castelului de astăzi, refăcută probabil cu ocazia unei intervenţii de amploare din perioada barocului târziu. Conform inventarului, această clădire era construită pe un fundament de piatră, cu un etaj şi era dispusă longitudinal, cu faţada principală spre sud. Palatul avea un pridvor deschis din piatră, amplasată pe faţada principală, cu intrarea în partea sa estică. Parterul clădirii dispunea de şase încăperi cu tavan sprijinit pe grinzi. Prima încăpere („palatul lung”) avea 3 ferestre, iar celelalte camere aveau câte o fereastră. Toate ferestrele edificiului aveau ancadramente de piatră. Scara ce ducea la etaj, era construită din piatră şi era prevăzută cu balustradă din lemn. Pe partea dreaptă a scării se afla o filegorie deschisă, construită din cărămidă, articulată cu brâuri şi cornişe de piatră, şi încununată de un coif. Scara ducea la cele şase camere ale etajului. Două dintre aceste camere aveau toalete, iar între ele era amenajată o sală mai mare. Golurile etajului erau prevăzute cu cornişe de piatră cioplită, iar câteva dintre camere erau acoperite cu tavane casetate pictate. Conform acestei descrieri, în faţa laturii de vest se afla un pridvor din lemn căruia îi era alipită o scară simplă din lemn. Clădirea era acoperită cu ţiglă, şi avea un subsol cu mai multe încăperi şi cu ziduri de piatră netencuite.

          Se poate presupune, că cealaltă clădire a castelului, de mărime mai mică, acoperită cu şindrilă şi numită în acest inventar „clădire cu etaj” ("contignációs épület”) este identică cu clădirea terminată în 1648, însă soarta ulterioară al acesteia este necunoscută.

Clădirile anexe din curtea castelului, descrise în inventar, nu s-au păstrat până în zilele noastre. Grânarul aflat astăzi în vecinătatea castelului, construit din cărămidă pe fundament de piatră, a fost construit mai târziu, probabil în 1796.

           Actuala faţadă a clădirii se caracterizează prin limbajul specific barocului tardiv clasicizant şi este rezultatul unei ample lucrări de refacere efectuată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În ceea ce priveşte circumstanţele acestei ample reconstrucţii, din păcate nu posedăm deloc izvoare documentare despre acestea.

 

La începutul secolului al XIX-lea clădirile castelului au fost renovate de mai multe ori. De-a lungul acestui secol patru camere au primit boltă nouă, a fost refăcută acoperişul şi şarpanta acoperişului, şi a fost schimbată tâmplăria golurilor.

Descrierea edificiului

 

Castelul se află în centrul satului, pe o parcelă lângă biserica reformată. Clădirea castelului cu etaj are un plan dreptunghiular, orientat est – vest, cu acoperiş în patru ape şi este amplasat paralel cu linia străzii, fiind despărţită de acesta de o grădină. Faţada sudică, dinspre curte are o articulare din 11 axe, compuse la ambele niveluri din câte un şir de arcade cu închidere în formă de mâner de coş, flancate de câte o fereastră dreptunghiulară la ambele capete. În spatele arcadelor se află pe ambele niveluri un coridor acoperit cu bolţi a vela despărţite de arce dublouri. Casa scării este amplasată în axa centrală a clădirii, şi este acoperită cu boltă semicilindrică.

 

La parter găsim 9 camere prevăzute cu bolţi în cruce, respectiv semicilindrice cu penetraţii, iar la etaj toate cele 8 camere sunt tăvănite. Amenajarea spaţiului interior este caracterizată prin simplicitate, fiind momentan nelocuită, se află într-o stare avansată de degradare. Mobila şi decoraţiile originale ale interioarelor au dispărut în întregime.

 

La subsolul clădirii se află o pivniţă acoperită cu bolţi semicilindrice cu penetraţii.
Faţadele castelului sunt amenajate identic. Soclul înalt, placat cu piatră artificială, brâul median din tencuială, şi cornişa profilată înconjoară toată clădirea, iar colţurile faţadelor sunt marcate prin bosaje.
Faţadele sunt articulate orizontal cu ferestre dreptunghiulare aşezate între lesene, cu ancadramente baroce simple sau chenare ornamentale tencuite, cu colţurile superioare evazate. Aceste elemente arhitectonice împart faţada dinspre stradă în 15, iar pe cele două faţade mai scurte în 4 axe. Intrarea în pivniţă se află pe latura estică a clădirii.

 

Dintre ancadramentele de piatră trebuie să menţionăm pervazele ferestrelor şi ancadramentul renascentist înzidit în poziţie secundară, la etajul clădirii, pe partea dreaptă a scării. În mai multe locuri ale faţadei sub actuala tencuială se pot observa fragmente de piatră cioplită, refolosite în zidăria de cărămidă. Tot din piatră a fost făcut fundamentul clădirii, scara din faţa intrării principale şi soclul stâlpilor de care se sprijină arcadele.

 

La vest de castel este amplasat perpendicular faţă de axul acestuia, un hambar din cărămidă, cu plan dreptunghiular. Această clădire are un singur nivel cu subsol, şi este acoperită cu un acoperiş în două ape. Intrarea se face printr-o uşă aflată în axa centrală a faţadei de vest cu şapte axe, deasupra căruia se ridică, susţinută de patru grinzi, o mică prispă. Pe ambele părţi ale intrării găsim câte o fereastră îngustă. Intrarea în subsolul clădirii se află pe faţada sa sudică. În axa centrală a faţadei vestice nearticulate putem observa urmele unei ferestre înzidite. Frontonul laturii nordice a clădirii de care a fost alipită ulterior o încăpere-anexă este străpunsă de două ferestre înguste care asigură aerisirea podului. Zidurile hambarului au fost consolidate pe partea superioară cu tiranţi metalici, iar în zona nivelului de călcare cu arcuri de descărcare.